Cel mai adesea considerăm vulnerabilitatea o slăbiciune pe care o cosmetizăm în fel și chip, ascunzându-ne sub false aparențe și arătându-ne puternici și încrezători în timp ce ea ne roade efectiv din interior precum roade viermele mărul. Ne spunem atunci că măștile comportamentale pe care le afișăm, asemeni unor armuri, ne protejează de suferință sau de atacuri din exterior.
În realitate însă, vulnerabilitatea admisă este doar o etapă necesară în transformarea noastră, care atunci când este pe deplin acceptată și conștientizată dă naștere unei imense puteri.
De-a lungul timpului am remarcat mai multe fațete ale vulnerabilității și am văzut acea poartă spre adevărata putere interioară, ferecată mereu de iluziile aparenței. Am remarcat:
- efectele mâncatului compulsiv sau excesiv pentru a amorți sau chiar a neantiza vulnerabilitatea emoțională sau insecuritatea afectivă;
- dorința de a consuma o doză suficient de mare de alcool pentru a adormi anumite neliniști sau lucruri nerezolvate;
- consumul de somnifere sau calmante pentru a opri forțat ruminarea asupra situațiilor cărora nu le găsim soluții viabile și în fața cărora ne simțim neajutorați;
- consumul de adjuvante sau psihotrope pentru a lăsa aparența de control asupra propriei vieți acolo unde simțim că pământul ne fuge de sub picioare;
- sau o retragere excesivă, o repliere a ființei, preferând ascunderea întru-un colțișor mai greu de observat sau din contră
- ieșirea excesivă în evidență, în mod zgomotos și lăudăros.
Acestea sunt doar câteva dintre trăsăturile pe care măștile comportamentale pe care avem tendința să le purtăm le pot avea, bineînțeles nu toate deodată sau cu aceeași amploare, însă toate dezvăluind teama de vulnerabilitate, de insecuritate și subiectivitatea legată de insuficiență. Poate nu dormim suficient și ne trezim cu o insuficientă odihnă, poate ne culcăm cu o stare de insuficiență legată de realizările profesionale sau relaționale, de cunoașterea prea slabă a impactului crizei actuale la nivel economic si individual, sau pur și simplu trăim cu o insuficiența acută în orice moment al zilei, facem mereu și mereu comparații și nu mai suntem dispuși să ne asumăm propria vulnerabilitate din cauza luminii în care ne imaginăm că aceasta ne-ar pune. Într-un cuvânt, să nu mai fim noi înșine ci doar cel sau cea care ne imaginăm că ar fi bine să fim atunci – un altcineva străin de noi!
Însă lipsa acestei asumări și implicit a unei conștientizări a vulnerabilității ne reduce capacitatea de a fi cu adevărat autentici, de a ne bucura de viață, de a-i da sens și profunzime, de a ne transforma, de a fi noi înșine și nu altcineva.
Autenticitatea, calitate care are la bază curajul, implică și conștiința propriei valori și exprimarea liberă a firii. Ea arată o coerență între ceea ce este trăit în interior și ceea ce este exprimat spre exterior, o coerență între minte, inimă și trup. Ea exprimă sinceritatea față de ceilalți, dar mai ales față de noi înșine. Prin urmare include și capacitatea de a ști că merităm ceva, că suntem demni de ceva anume, ca avem rolul nostru așa cum suntem – în funcție de ceea ce ne propunem.
Curajul, care din punct de vedere etimologic are drept rădăcină latinescul cor (adică inimă), exprimă ceea ce suntem din toată inima. El este, ca să-i spunem așa, umbrela autenticității care ne arată că este în regulă să fim imperfecți și ne ajută să renunțăm la ceea ce credeam sau ne imaginam noi că suntem sau care ne definea pentru a deveni mai buni, metamorfozați parcă prin trecerea prin viață.
E limpede pentru toată lumea că nimeni nu trece prin viață neschimbat, sau mai bine zis netransformat – căci nu dăm ceva la schimb, ci evoluăm gradat asemeni omizii care devine în final un splendid fluture trecând din etapă în etapă printr-o impresionantă metamorfoză. Or tocmai această tranziție, de la actualul eu la Eu-l cel perfecționat și transformat, este caracterizată de vulnerabilitate, de acea stare care nu este confortabilă, asemeni unui echilibru aparent instabil – căci nu mai ești nici ca în punctul de pornire și nici nu ai ajuns la destinație, însă care reprezintă o etapă intermediară necesară a devenirii. Iar atunci când te oprești din a controla totul și ești pur și simplu în momentul prezent, îți accepți vulnerabilitatea ca pe o tranziție care are sens pe linia autocunoașterii și care conduce la reala forță interioară. Și astfel găsești libertatea de a face ceva fără a avea garanția reușitei, sau de a te investi cu toată inima într-o relație care nu știi dacă va putea să meargă sau de a te avânta cutezător într-un nou domeniu profesional, luând totul de la capăt pe un drum neimaginat anterior.
Armurile în care avem tendința să ne blindăm pentru a nu suferi din cauza vulnerabilității nu fac decât să ne blocheze în acea etapă intermediară, în coconul din analogia anterioară cu transformarea majestuoasă a omizii în fluture. Cum e să fii blocat într-un cocon, într-o închisoare? În primul rând ești limitat, percepi totul filtrat prin prisma îngrădirilor și nu ești la modul real în momentul prezent, ci doar într-un prezent imaginar, confortabil, călduț si doar aparent sigur în care nu se schimbă nimic și implicit în care nu te transformi.
Așa că:
- permite vulnerabilității tale să iasă în mod conștient la suprafață,
- înlătură orice urmă de rezistență la schimbare și
- fii cu toată ființa în momentul prezent, exact așa cum ești,
dar cu privirea ațintită asupra transformării tale continue!
Pe canalul meu de YouTube găsești și un video cuprinzător despre modalitățile prin care să elimini rezistența la schimbare
Dacă simți nevoia îndrumării din vulnerabilitatea pe care o simți acum în tine până la cunoașterea adevăratei tale puteri lăuntrice, parcurgând etapele transformării tale în cea mai bună versiune a ta, contactează-mă și haide să stabilim împreună care sunt măsurile optime și eficiente pentru situația ta personală.
