Deși dorința noastră de conectare cu ceilalți este ceva înnăscut – cu toții o avem-, mulți oameni trăiesc un acut sentiment de singurătate. Prin definiția sa, omul este o ființă socială, fapt pentru care această percepție subiectivă a singurătății este o sursă constantă de insatisfacție și devine la rândul ei chiar cauză a izolării. Dacă mai adăugăm și izolarea socială căreia ne-am supus mai mult sau mai puțin în ultimul an și care a lăsat niște urme, rezultatul este unul foarte complex. Acesta și soluția lui este subiectul acestui articol.
Apariția insidioasă și periculoasă a singurătății
Am constatat în ultimele luni o amplificare a unor probleme cum ar fi anxietatea, insomnia sau dificultățile de a mai face față stresului la mulți oameni în această perioadă, fie că sunt bărbați sau femei, copii sau adulți – ca efect al izolării, însingurării și distanțării fizice.
Atunci când contactul uman lipsește nu numai starea psihică, emoțională se înrăutățește, ci și cea fizică. Studiile arată astfel că singurătatea este mai periculoasă decât obezitatea și că ea poate declanșa de exemplu boli precum diabetul de tip 2 sau boli cardio-vasculare. Nu este vorba aici de a locui singur – căci statisticile la nivel european arată de exemplu că 40% dintre femeile peste 65 de ani locuiesc singure, sau că procentul global al locuitorilor singuri în Țările Scandinave este mult peste nivelul altor țări; deci nu faptul că locuiești singur poate îmbolnăvi, ci percepția subiectivă a singurătății. Or aceasta nu ține de țară sau de vârstă, căci este de exemplu des întâlnită în rândul generațiilor tinere, unde aproximativ 80% din generația Z și 70% din generația milenialilor spun că nu le este necunoscut acest sentiment – deși tocmai ei sunt cei mai conectați și interconectați… în detrimentul interacțiunii directe umane.
Singurătatea este molipsitoare
Un studiu amplu realizat cu câțiva ani în urmă arată faptul că fumatul, supraponderalitatea, dar și singurătatea sunt molipsitoare. Aceasta din cauza faptului că emoțiile sunt cele care sunt molipsitoare. Noi ne ”contaminăm” unii de la alții cu emoții. De exemplu dacă tocmai ai făcut o operație la genunchi, nu mergi să joci fotbal, ci aștepți întâi să te vindeci; dacă ai un sistem imunitar foarte slăbit, iei remedii pentru a-l fortifica și nu te expui bolilor; și tot la fel și cu singurătatea: în momentul în care o conștientizezi începi să faci mici pași siguri pentru a o transforma în loc să aduci tristețe, apăsare, teamă celor din jur făcându-i să devină un adevărat zid al plângerii și crescând astfel presiunea ei.
Singurătatea creatoare și constructivă
Solitudinea de perioade medii sau scurte este însă binevenită, căci creează cadrul în care să putem lucra focalizat, gândi în profunzime, ne putem odihni sau ne putem încărca bateriile desfășurând singuri o activitate care ne place sau, chiar dacă nu avem cadrul propice celor enumerate anterior, putem pur și simplu lucra la autocunoașterea noastră. Diferența față de solitudinea asociată cu melancolia, tristețea și depresia este tocmai aceea că aceasta este creatoare și constructivă.
Subiectivitatea percepției singurătății
A fi singur și a te simți singur sunt două lucruri total diferite. Poți să petreci mult timp singur dar să nu simți singurătatea apăsătoare, la fel cum poți să ai doar o oră în care să nu vorbești cu cineva și să te copleșească o stare sfâșietoare de singurătate, a lipsei de încredere în noi și în ceilalți.
Percepția singurătății variază la rândul ei în funcție de etapa vieții în care ne aflăm. Ceea ce la 20 de ani era o expresie a singurătății, la 35 este o sursă de regenerare, iar la 65 un cadru de meditație și aprofundare a percepției de sine, sau în altă ordine.
Soluția: transformarea singurătății apăsătoare într-o singurătate constructivă
Însă atunci când distanțarea socială impusă din exterior trezește o stare de însingurare și aceasta nu mai ține de noi, și chiar și acum după relaxarea condițiilor externe îi mai remarcăm urmele, soluția este transformarea singurătății apăsătoare într-o singurătate constructivă care astfel să creeze bazele unui prea-plin în viața noastră. Derutant, nu-i așa? Dar gândește-te că uneori cui pe cui se scoate! Haide să-ți explic cum anume!
Singurătatea creează cadrul propice autocunoașterii și autocontrolului și este o adevărată șansă de a decela exact nuanțele a ceea ce simțim, gândim și vrem. Prin urmare nu trebuie să ne temem de singurătate, ci în primul rând să o acceptăm ca pe o perioadă trecătoare din viața noastră menită să ne faciliteze o mai bună cunoaștere a noastră. Poate că ne vom da seama că vrem să devenim mai blânzi și iubitori, sau mai energici și sportivi, că vrem să-i criticăm mai puțin pe ceilalți, sau să nu ne mai plângem noi tot timpul adăugând discuțiilor noastre greutate și apăsare; poate vrem să devenim mai deschiși sufletește, să încercăm lucruri noi, să medităm mai profund sau să ne rugăm. Indiferent care este mesajul pe care ni-l scoate la iveală singurătatea, este necesar doar să vrem să îl înțelegem căci prin acesta vom ieși tocmai din acea singurătate apăsătoare și grea făcând-o să devină creativă și luminoasă pentru noi. Iar această stare va deveni baza sigură și stabilă a dezvoltării noastre, căci odată ce știm ce anume vrem în viața noastră ne putem face un plan adecvat nouă înșine pentru a ajunge acolo unde vrem.
Dacă ai nevoie de ajutor și îndrumare în situațiile de viață cu care te confrunți, în transformarea singurătății apăsătoare într-o singurătate creativă și în conturarea planului tău pentru atingerea țelului ales, contactează-mă pentru o ședință de coaching!
Îți doresc mult succes și abia aștept să te întâlnesc!
