Lumea corporatistă din zilele noastre impune un ritm de muncă atât de alert și o activitate atât de complexă și multilaterală încât ziua de muncă durează cu mult peste cele opt ore contractuale. Dacă societatea angajatoare mai este listată la bursă având targeturi supradimensionate de profit sau pur și simplu prea puțini angajați pentru volumul de muncă, angajatul plătește acestea adesea nu numai cu timpul alocat familiei și prietenilor săi, dar și cu liniștea lui interioară.
Burnout la locul de muncă
În această categorie intră și unul dintre managerii unei multinaționale, cu care am avut recent o sesiune individuală de coaching, care după o zi cu nouă ședințe în aceeași zi și după studierea indicatorilor de performanță și a optimizării strategiei de marketing, povestea cum ajunge seara vlăguit acasă și pune doar tăios lucrurile ”la punct”, culcându-se stresat și frustrat că nu a reușit să finalizeze toate sarcinile zilei, știind că ziua următoare va fi cel puțin la fel de încărcată ca cea care se încheie.
Nu este astfel de mirare că ajungem la asimilarea ascensiunii în carieră cu renunțarea la propria persoană pentru a demonstra odată în plus faptul că suntem făcuți pentru jobul pe care-l avem, pentru a ne asigura acel loc al nostru, în care aparent nu ne poate nimeni înlocui; acolo unde suntem cei mai buni, unde suntem perfecți.
Goana după perfecțiune
Am întâlnit de asemenea și tineri care se autointitulează corporatiști, care sunt dinamici, smart, cu o putere foarte mare de muncă și ambiții înalte, care se prezintă ca și cum ar fi găsit formula optimă a unui perfect work-life balance. Mulți dintre ei participă la competiții sportive, aleargă la nenumărate maratoane sau merg la concursuri de biciclete. Peste tot este vorba de performanță, target și deadline. Și nu e nimic în neregulă aici… atât timp cât goana după perfecțiune și rezultate nu încep să sufoce.
La modul absolut perfecțiunea este cea spre care ne îndreptăm cu toții, ca oameni. Aceasta se exprimă doar în diverse moduri și numai interpretarea ei este subiectivă, nefiind receptată la fel de toată lumea. Însă presiunea îndârjirii în urmărirea perfecțiunii este cea care devine dăunătoare. Ea este adesea însoțită de comparație și sufocă spontaneitatea, creativitatea, flexibilitatea, adaptabilitatea, nimicind liniștea interioară.
Ne dăm silința să ne prezentăm viețile ca fiind de succes, să ne arătăm împliniți și fericiți, deși în interior suntem zdruncinați de neliniști sau temeri, supunându-ne singuri adesea presiunii perfecțiunii. Gonim după mai mult și mai bine în loc să ne oprim un pic din această alergătură și să recunoaștem că suntem imperfecți.
Imperfecți dar sinceri și autentici, perfecționându-ne și transformându-ne continuu!
Este în perfectă regulă să fii imperfect și sincer cu tine însuți, autentic și seren, decât să prezinți imaginea falsă a perfecțiunii.
Nu trebuie să poți face totul și nici nu trebuie să demonstrezi nimănui că gestionezi situațiile complexe în mod magistral. Nu este nimic de arătat sau demonstrat. Însă ceea ce merită cu adevărat este tihna lăuntrică – chiar și în vâltoarea evenimentelor de orice natură –, autenticitatea și continua dezvoltare.
Așa că respiră acum profund și bucură-te de acest moment exact așa cum ești!
Poți învăța cum să-ți cultivi autenticitatea și tihna lăuntrică. Contactează-mă și haide să vorbim!
2 Comments
Chestiunile cu cei ce sunt manageri este f discutabila. Eu nu am vazut in adevaratul cuvant, cel putin in Romania o astfel de persoana. Foarte multi se comporta exact ca in situatia asta: „Fa asta, fa aia…” Unii chiar uita de fisele posturilor, de responsabilitatile pe care le au. Ciudat caz prezentat. Marea majoritate a managelilor stiu si au preluat doar principle corporatiste, in mare doar de dat din gura, responsabilitati si asumari cam deloc. Este prima oara cand aud un manager suparat ca o duce bine. Daca nu o duce bine pe de alta parte nu cred ca se va vindeca. Puterea de a fi in varf si a conduce este mult prea frumoasa in viziunea multora din manageri. Acestia sunt focusati doar pe…cariera. Foarte corect. Imperfectiunea este si acest lucru: nu poti avea pe toate, nu poti intelege aproapele…uneori nu se inteleg nici pe ei. Complicat subiect, dar una peste alta unii nu vor lasa ce au pentru ce nu au, si am zis de ce…
Buna ziua, Radu! In multe situatii este asa cum descrieti dumneavoastra, insa in ultimii ani remarc o crestere foarte mare a preocuparii managerilor pentru dezvoltarea personala, chiar spiritualitate; atentia exclusiva asupra carierei nemaifiind suficienta. Este chiar o noua tendinta acum in mediul de business, cu numele de business spirituality, lasand astfel sa se intrevada aceasta preocupare in crestere pentru mai mult decat propria cariera si propriul venit.
Analistii trendurilor sociale includ aceste tendinte in topul trendurilor acestui deceniu. Ramane sa vedem cum vor evolua aceste tendinte in timp, mai ales intr-o perioada cu atat de multe provocari ca cea in care ne aflam acum.