
Starea noastră de spirit este puternic influențată de mai mulți neurotransmițători, dar în special de GABA și serotonina. Când nu te simți în apele tale și simți anxietate sau frică, nivelul acestor doi neurotransmițători este cu siguranță scăzut. De aceea ei sunt considerați a fi parte din cauzele biologice ale anxietății și fricii.
Atunci când ne confruntăm cu anxietate, frică, stres este bine să ținem cont de cât mai multe modalități de înlăturare ale lor. În articolele anterioare am detaliat diverse elemente despre gânduri și minte și controlul acestora, am prezentat o tehnică excepțională de ritmare a respirației adecvată eliminării acestor stări și o serie de pași simpli și eficienți pe care să-i urmăm pentru a înlătura astfel de stări de stres, frică și anxietate. Haide să vedem acum ce putem face pentru a ne echilibra și din punct de vedere biologic influențându-ne astfel secreția acestor neurotransmițători!
Ce sunt neurotransmițătorii
Pe scurt, ei sunt substanțe chimice care se găsesc în sistemul nervos (de exemplu în creier), prin intermediul cărora se face transmiterea, modularea și amplificarea impulsurilor nervoase în sinapse (adică în acea zonă de contact dintre doi neuroni). Deci ei provoacă transmiterea sau netransmiterea unui impuls nervos.
Cum putem susține această transmitere a impulsului nervos
Această transmitere poate fi susținută și prin suplimente nutiționale cum ar fi cele care conțin Magneziu, 5HTP, Ashwagandha sau Griffonia, dar și printr-o serie de modalități naturale de a crește secreția lor și implicit de a diminua frica și diversele stări de anxietate.
Cele 6 principale modalități naturale de a crește secreția celor doi neurotransmițători în vederea eliminării stărilor de anxietate și a fricilor sunt:
- Exercițiile fizice.
În general acestea cresc secreția de GABA și serotonina, diminuând nivelul de anxietate, stres și depresie. Chiar dacă ești mai mult sau mai puțin într-o perioadă de izolare, internetul abundă de module sau antrenamente de fitness online cu sau fără instructor. Iar pentru a urma astfel de programe nu ai nevoie de nimic. Greutatea propriului tău corp este absolut suficientă pentru început.
- Plimbările în aer liber
Aici sunt incluse drumețiile dar și plimbările în parc de minim 20 de minute, de 3-4 ori pe săptămână. Poți să asculți muzica preferată pe drum sau pur și simplu să savurezi sunetele naturii.
- Practica yoga, în care accentul este pus pe interiorizare crește de asemenea secreția acestor neurotransmițători. Tot online se poate găsi o varietate de cursuri și metode din diferite ramuri ale practicii yoga și poți astfel să alegi cea care ți se potrivește cel mai bine. Documentează-te un pic înainte!
- Meditația și practica Mindfulness nu numai că au ca efect reducerea anxietății și înlăturarea fricilor prin creșterea nivelului de GABA și serotonină, dar suplimentar ne sporesc capacitatea de atenție asupra detaliilor în cazul stărilor de stres și amplifică și capacitatea de concentrare, creativitatea și memoria.
- Calitatea și durata somnului.
Închide televizorul, calculatorul sau telefonul cu 2 ore înainte de culcare și urmează-ți programul de somn pe care ți l-ai ales și îți este potrivit.
- Alimentația naturală, echilibrată și sănătoasă, bogată în vitamine și oligoelemente joacă un rol foarte important, căci sistemul gastrointestinal este strâns legat de acești neurotransmițători. Iată câteva dintre alimentele bogate în acid glutaminic, care sunt foarte indicate: migdale, nuci, broccoli, orez brun, linte, fulgi de ovăz, spanac și altele. Și evită mereu alimentele care conțin excitotoxine, cum ar fi glutamatul monosodic și redu cât de mult poți produsele care conțin aspartam, edulcoranți artificiali sau arome și coloranți artificiali. Selectează foarte bine alimentele pe care le cumperi, pentru a nu fi apoi acasă tentat să mănânci ceva ce îți dăunează. Nu durează mult să parcurgi lista ingredientelor de pe ambalaj. (Scrisul prea mărunt nu este nici el o scuză, căci poți folosi camera foto a telefonului pentru a mări textul )
Acestea sunt modalitățile naturale, ușoare și practice de a stimula și echilibra secreția de GABA și serotonină, care odată aplicate sistematic conduc la o reducere a stresului și a anxietății, aduc o perspectivă pozitivă asupra evenimentelor vieții, susțin sistemul imunitar sănătos și ajută funcția creierului.
Dacă ai nevoie de ajutor în gestionarea stărilor tale de frică sau de anxietate, contactează-mă pentru o ședință de coaching în acest scop.